De ce să folosesc un purificator de aer

De ce să alegi un purificator de aer?

Noi spunem că dacă nu ai un purificator de aer atunci purificatorul ești tu!

Echipamentele de purificare a aerului oferă un beneficiu major pentru sănătate și reduc disconfortul creat de un aer viciat.

Mucegaiul creat de o umiditate crescută, aerul uscat creat de o umiditate prea scazută, alergenii, polenul, praful sau acarienii reprezintă principalele motive de îngrijorare.

Cum arata filtrul uzat al unui purificator de aer

Purificatoarele de aer filtrează particulele de praf, alergenii, reduc mirosurile neplăcute și optimizează confortul de zi cu zi. În funcție de modelul ales, acesta poate avea și funcția de umidificare.

Un astfel de echipament poate fi absolut necesar în cazul unui copil care se confruntă cu astm sau alergii, locuința se află într-o zonă cu mult praf, se fumează în locuință sau aerul este mult prea uscat.

Cum funcționează un purificator de aer?

Un purificator de aer este un dispozitiv cu dimensiuni reduse ce poate fi poziționat oriunde în cameră. Acesta poate fi mutat cu ușurință dintr-o camera în alta și va ajuta la purificarea aerului din interiorul încăperii.

Aerul din încăpere este absorbit de purificator cu ajutorul unui sistem intern de ventilație. Apoi aerul este trecut prin mai multe etape de filtrare.

Primele trei etape de purificare au ca scop eliminarea particulelor de praf din aerul recirculat prin aparat, precum și descompunerea bacteriilor din praf. Pre-filtrul, sau filtru lavabil are ca scop reținerea particulelor mari de praf. Aerul este ulterior preluat de filtrul electrostatic (HEPA) ce va reține o mare parte din particulele mici ce reușesc să treacă de primul filtru în timp ce ionizatorul va descompune bacteriile din praf.

Etape filtrare purificator de aer

A treia etapa este destinată deodorizării. Prin acest filtru conceput din carbon activ sunt absorbite mirosurile neplăcute. Este important de menținut faptul că mirosurile neplăcute nu sunt întotdeauna eliminate instant și uneori sunt necesare mai multe recirculări ale aerului din încăpere pentru o eliminare completă.

Ultimele doua etape de filtrare sunt oferite de funcția de umidificare (daca ai ales un purificator cu aceasta funcție) și de generatorul de plasmă activă. Dacă este necesar aerul va fi umidificat apoi generatorul de plasmă activă va neutraliza complet bacteriile rămase.

Aerul purificat este ulterior răspândit în cameră, iar acest proces se repeta continuu astfel încât tot aerul din încăpere să fie purificat.

Pentru o utilizare obișnuită, recomandăm ca purificatorul să fie folosit în modul automat. Astfel, în funcție de senzorii acestuia își va regla singur puterea de ventilație necesară.

Cum alegem un purificator de aer?

În funcție de dimensiunea spațiului unde dorim sa îl utilizăm

Purificatoarele de aer sunt disponibile în mai multe capacități. Este important ca puterea acestuia să fie în raport cu suprafața camerei unde urmează să îl folosim. Dacă alegem un purificator prea puternic, nu ne va ajuta mai mult pentru purificarea aerului dintr-o alta încăpere. Atunci cand acesta este supra dimensionat va emite mai mult zgomot și poate crea mai mult disconfort. Chiar daca aerul purificat va circula dintr-o camera în alta, atunci cand lăsăm ușa deschisă, un echipament mai puternic nu va putea prelua aerul viciat din altă cameră și nici să îl evacueze într-o cameră alaturată.

Evident, daca purificatorul este subdimensionat în raport cu suprafața camerei, acesta nu va reuși să purifice tot aerul din încăpere.

Dacă avem nevoie și de funcția de umidificare

Nivelul optim de umiditate dintr-o cameră este de aproximativ 45%.

În cele mai multe cazuri, nivelul acesta este mai scăzut iarna datorită diferențelelor mari de temperatură dintre interior și exterior. Dacă aerul este prea uscat, este recomandată alegerea unui purificator de aer care sa includă și funcția de umidificare.

Nivelul de zgomot

Avand în vedere că purificatorul va fi folosit și pe timpul nopții, nivelul de zgomot pe treaptă minimă este un factor foarte important ce trebuie avut în vedere atunci cand alegem un purificator de aer.

Nivelul de zgomot este măsurat în decibeli – dB. Un prag sub 25 dB indică faptul că purificatorul este foarte silențios și aproape insesizabil pe timpul nopții atunci cand este liniște în cameră. Urechea umană nu sesizează zgomote sub 24 dB, indiferent că sunt constante sau intermitente.

Astfel un nivel de zgomot sub 20 dB este complet insesizabil.

Locul de absorție al aerului

Recomandăm achiziționarea unui purificator de aer care poate face absorția de aer prin lateral sau prin partea frontală. Vezi aici gama de purificatoare de aer: https://www.climatico.ro/igiena/tratament-aer/purificatoare-aer

Un purificator care face absorția de aer prin partea din spate nu va oferi posibilitatea poziționării acestuia lipit de un perete al camerei, lucru care ne va limita posibilitatea de poziționare.

Citeste si despre Diagnoza aparatelor de aer conditionat Daikin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *